Caracterul

Caracterul

            Obiective

          La sfarsitul acestei unitati de invatare elevul va trebui:

-sa defineasca conceptul de caracter

-sa defineasca conceptul de valoare

-sa defineasca conceptul de atitudine

-sa gaseasca asemenari si deosebiri intre temperament si caracter

-sa identifice trasaturi de caracter pe baza unor exemple

          Introducere

            Termenul de “caracter” isi are originea in vechea greaca si inseamna tipar pecete. Caracterul se refera la acele trasaturi care descriu modul de a fi, de a se comporta, atitudinile, convingerile, profilul moral al unei persoane.

I.Caracterul ca profil psiho-moral al personalitatii

            Sa luam drept exemplu doi elevi, colegi de clasa. Ei par sa semene foarte mult din punct de vedere al trasaturilor de temperament, sunt amandoi calmi, meticulosi, seriosi, rabdatori, pasnici, deci par sa fie flegmatici. Si din punct de vedere al aptitudinilor seamana: sunt cei mai buni din clasa la matematica si fizica, fac parte din lotul olimpic. Dar ceva ii deosebeste: in timp ce unul este generos, dispus sa isi ajute colegii cand au nevoie, celalalt este egoist, nu ii place sa ofere ajutorul.

            Caracterul descrie profilul psihomoral al omului si se dobandeste prin modelare socio-culturala. Este alcatuit din trasaturi ce se desfasoara pe un continuum, de la pozitiv la negativ. Puterea caracterului este data de forta convingerilor, de taria cu care le aparam, le sustinem, de constanta si persistenta lor in timp si in imprejurari variate, si nu de icarcatura lui valorica. Caracterul nu este imuabil, ci el se poate modifia in timp, sub influenta unor factori socio-culturali.

II.Formarea caracterului

            Geneza caracterului debuteaza in copilarie imediat dupa nastere in procesul invatarii sociale pe cai foarte variate. In primul rand familia, parintii vor incuraja comportamentele dezirabile si le vor sanctiona pe cele indezirabile. Copilul invata repede ca un anumit comportament ii aduce recompensa, lauda, aprecierea celor din jur, iar alt comportment provoaca reprosul, pierderea unor beneficii sau chiar sanctiuni mai aspre. Acesta este mecanismul conditionarii care are ca efect fixarea unor comportamente mai simple, in primii ani de copilarie.

            Mecanismul autoritatii constituie o sursa importanta a formarii caracterului. Autoritatea adultului se impune de la sine, el este “purtatorul adevarului suprem”, ceea ce decide el este litera de lege, iar nerespectarea se lasa cu sanctiuni. Exercitarea autoritatii merge mana in mana cu mecanismul conditionarii. Pe masura ce copilul creste, autoritatea trebuie exercitata cu prudenta, pentru ca va creste nevoia de autonomie a copilului, dar mai ales a adolescentului. Autoritatea trebuie sa treaca spre coparticipare, antrenare a adolescentului la viata familiei sau a scolii, la luarea deciziilor prin consultare si nu la impunerea lor fortata.

            Se adauga apoi mecanismul imitatiei si al modelului. Copilul va imita si va adopta modele de conduita din mediul lui familial, al parintilor, bunicilor, fratilor sau surorilor. Se produce un proces de “imprimare”, de intiparire, de asimilare a acestor modele ce isi pot prelungi efectul pe toata viata. Modelul este o sursa puternica de formare a caracterului. El poate fi orice persoana din anturajul nostru, din familie, din scoal, din viata sociala, stiintifica, artistica, a modei, de pe strada, din “gasca”. Sunt perioade, mai ales in copilarie si adolescenta, in care suntem foarte permeabili la un model. Mai tarziu, odata cu maturizarea morala, intelectuala si sociala, suntem mult mai selectivi si mai critici in alegerea modelului.

III.Caracterul ca mecanism integrator al personalitatii

            Caracterul este mecanismul integrator-sintetic, orientativ si reglator ce reuneste ansamblul de atitudini-valori definitorii pentru profilul psiho-moral al personalitatii. Trasaturile caracteriale au anumite caracteristici:

-atributul generalitatii care se manifesta in cele mai multe dintre situatiile cu care este confruntat un individ;

-atributul constantei, al stabilitatii care se manifesta intr-o maniera constanta, stabila si nu conjuncturala;

-atributul plasticitatii care permite adaptarea omului la variate situatii, sa nu fie rigide

            Conceptul de atitudine

            Atitudinea este un raport, o pozitie fata de ceva anume. Trasaturile caracteriale se exprima ca atitudini valori. Atitudinea este un construct sintetic in structura careia identificam urmatoarele componente:

-componenta cognitiva care ofera atitudinii rationalitate, adoptare in cunostinta de cauza, anticiparea efectelor. Cand gresim ceva ni se reproseaza ca nu ne-am gandit la urmari. Precumpanirea acestei componente conduce la trasaturi caracterizate prin raceala, rationalitate, reflexivitate, prudenta, luciditate;

-componenta motivationala care ne arata ca intotdeauna atitudinea are o anumita finalitate, izvoraste dintr-o trebuinta si este orientata spre atingerea unui scop;

-componenta afectiva confera sustinerea energetica a atitudinii, ne identificam cu atitudinile noastre, le aparam si promovam in raport cu ceilalti. Precumpanirea acestei componente poate conferi caracterului o nota sentimentala, afectuoasa, tandra, empatica;

-componenta voluntara este considerata cea mai importanta in configuratia caracterului. Precumpanirea acestei componenta confera caracterului ambitie, perseverenta, fermitate, tarie.

            Atitudinea este intotdeauna raportata la ceva anume, are un obiect. Ea prezinta o manifestare polara datorata componentelor motivationala si afcetiva. Nu putem vorbi despre “atitudine neutra”. Polaritatea nu este insa absoluta. Oamenii nu sunt in totalitate buni sau rai, harnici sau lenesi, cinstiti sau necinstiti. Trasaturile de personalitate se inscriu pe un continuum care prezinta doua extremitati polare.

            Conceptul de valoare

            Psihologul american R. Linton introduce termenul de “atitudine-valoare” prin care desemneaza o structura complexa de natura socio-culturala in cadrul careia primul element este “forma”, iar cel de-al doilea, “continut”. Caracterul, ca sistem de atitudini-valori, prin atitudine, indeplineste functia formala de orientare, directionare si reglare a conduitei, iar prin valoare spune si de ce facem acest lucru. Valoare confera continut atitudinii.

            In timp, oamenii isi fixeaza un sistem de valori, sub influenta facotirlor socio-culturali si institutionali. Acest sistem de valori ghideaza actiunile noastre, le confera consistenta si coerenta. Sunt:

-sisteme de valori proprii familiei din care facem parte (de exemplu, o familie care promoveaza cinstea, corectitudinea, loialitatea);

-sisteme de valori proprii unei scoli (de exemplu, valorile promovate de directia scolii, de corpul profesoral);

-sisteme de valori proprii unei institutii (de exemplu, ale armatei:ordinea, disciplina);

-sisteme de valori proprii unei societati (de exemplu democratice:pluripartitismul, libertatea presei, asigurarea drepturilor omului)

-sisteme de valori general-umane care promoveaza pacea, libertatea, toleranta, bunastarea, iubirea aproapelui.

            Rezultatul este constituirea unui sistem de valori propriu care reflecta intro maniera selectiva toate aceste sisteme de valori si da continut atitudinilor caracteriale. Ceea ce aparam, sustinem si promovam prin trasaturile noastre de caracter sunt ticmai sistemel de valori interiorizate, structurate si stabilizate.

Bibliografie

-Zlate, M., Cretu, T., Mitrofan, N., Anitei,M., (2008), “Manual de psihologie”, Bucuresti:Aramis